Adolescenţa este o perioadă dificilă pentru foarte mulți tineri, ea fiind caracterizată prin modificări substanțiale atât pe plan psihologic, cât şi fizic. Situată la limita dintre copilărie şi maturitate, este perioada în care fostul copil şi viitorul adult încearcă să dezvolte o serie de abilități necesare vieții.

Denumită „perioada de nelinişte” sau „perioada crizelor de identitate” aşa cum a descris-o Erikson, apud Schaffer (2010), ea aduce după sine probleme specifice diverse, cărora adolescentul trebuie să le facă față pentru a putea trece cu bine la etapa următoare.

Adolescența este etapa în care apar frecvent activități de introspecție. Majoritatea adolescenților au un sine ideal, conturat în mare parte de grupul din care fac parte, iar pe de altă parte de idoli din lumea sportului, a muzicii, sau din alte domenii valorizate de adolescent. Nemulțumirea legată de sinele real este un fapt obişnuit, discrepanța dintre ceea ce şi-ar dori să fie şi ceea ce sunt, conducând de cele mai multe ori la scăderea stimei de sine.

Rezolvând „criza”, adolescentul reuşeşte să treacă la etapa de adult tânăr şi să rezolve următoarele care apar. Eşecul poate să apară datorită problemelor pe care adolescentul le are în perioada respectivă, iar ca efect apare confuzia la nivelul identității.

În adolescență se observă un nivel ridicat al asumării de riscuri comparativ cu un nivel mai scăzut de asumare a riscurilor în copilărie şi la vârsta maturității, aceasta diferență fiind asociată cu sistemele subcorticale care sunt implicate în evaluarea recompenselor. Modelul neurobiologic propus, Casey, Getz, & Galvan, (2008) arată cum o receptivitate crescută la recompense pe de o parte, şi imaturitatea în regiunile răspunzatoare cu controlul comportamentului pe de altă parte, poate determina adolescenții să prefere caştigurile pe termen scurt în defavoarea celor pe termen lung, acest fapt având ca şi consecință decizii riscante şi comportament impulsiv.

Având în vedere factorii psihologici asociați acestei perioade, nu este de mirare apariția unor simptome ca anxietatea, depresia şi angajarea în comportamente de risc, cum ar fi de  consumul de droguri, tutun şi/sau băuturi alcoolice, precum și implicarea în alte activități riscante.

Datele arată că adolescenții pot fi mai predispuşi să-şi asume riscuri când sunt în cadrul unui grup, unii fiind mai predispuşi ca alții în adoptarea unor astfel de comportamente riscante. O explicație ar fi aceea că adolescența este perioada în care tânărul încearcă să renunțe la protecția oferită de familie, în favoarea câstigării independenței, iar în acest sens interacțiunile sociale au un rol semnificativ.

Covârstnicii “ajută” tânărul să renunțe la protecția oferită de familie, acesta asumându-şi mai multe riscuri. Adolescentul, anticipând recompense din partea grupului din care face parte (de exemplu lauda), concomitent cu existența unui control imatur, poate recurge ușor la adoptarea unor comportamente riscante.

Dacă aveți nevoie de ajutor, apelați cu încredere!

Bibliografie:

1. Schaffer, R,H., (2010). Introducere în psihologia copilului. Cluj-Napoca: ASCR.
2. Casey, B.J., Getz, S., & Galvan, A. (2008). The adolescent brain. Developmental Review, 62-77.