FALS

John Bowlby susținea această idee, pe considerentul că copiii, în mod normal, reuşesc să stabilească prima relație emoțională durabilă începând de la 6 luni. El considera că în condițiile în care este întârziată formarea ataşamentului primar (ca și în cazul copiilor crescuți în instituții, fără implicarea unor figuri parentale), copiii respectivi  nu ar mai fi  capabili niciodată să dezvolte relații de ataşament permanente.

Cel puțin două studii longitudinale, din care unul realizat de Tizard (1977; Hodges & Tizard, 1989), precum si un altul (de Chisholm, Carter, Ames & Morison, 1995; Chisholm, 1998), au demonstrat însă faptul că, deși parinții adoptivi sau strainii cu care copiii au intrat în contact au manifestat comportamente de multe ori inadecvate, copiii au format totuși ataşamente primare, chiar şi după câțiva ani de întârziere, neexistând o perioadă limită după care această abilitate să nu mai poată fi dezvoltată.

FALS,

Datele prezentate anterior demonstrează şi falsitatea celei de-a doua afirmații . Teoria lui John Bowlby despre ataşament şi scrierile lui (1969/1982, 1973, 1980), au condus la o multitudine de cercetări ştiințifice privind modul cum se formează relațiile apropiate în cazul copiilor .

Bowlby era convins de faptul că, copiii reuşesc să dezvolte abilitatea de a forma ataşamente doar până la vârsta de 2-3 ani, dincolo de care ei devin inapți în a dezvolta ataşamente cu oricare altă persoană, adică ei dezvoltă un caracter lipsit de afecțiune, aşa cum el îl numeşte. Cu toate acestea, studiile menționate mai sus, arată că legea “ totul sau nimic” nu se aplică în formarea ataşamentului la om, acesta nefiind dependent în totalitate de existența ataşamentului timpuriu si că nu există perioade critice dincolo de care acestă abilitate să nu mai poată fi dezvoltată ( Schaffer, 2010).

DA,

Potrivit rezultatelor unor studii recente, ne putem permite în momentul actual să comparăm ataşamentul față de mamă cu cel față de tată. În trecut, majoritatea studiilor au avut drept implicită includerea mamelor în mod absolutist în cercetările respective, rolul taților nefiind considerat ca fiind semnificativ.

Ideile potrivit cărora doar mamele  (femeile) sunt capabile să ofere căldura copiilor, nu mai sunt susținute în zilele noastre. O demonstrează însăşi rezultatele studiilor în care copii crescuți de tați, arată ca aceştia, copiii, nu sunt diferiți din punct de vedere al dezvoltării  comparativ cu alți copii crescuți de mame. Relația copilului cu părintele şi nu genul părintelui este decisivă pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia.

FALS,

Concluziile mai multor studii (spre exemplu Barnett, Ganiban & Cicchetti, 1999; Cicchetti & Barnett, 1991; Crittenden, 1988) făcute asupra unor copii abuzați fizic, emoțional, neglijați sau supuşi altor forme de maltratare arată că pentru  majoritatea (dar nu toți), există un risc mare sa devină şi ei la rândul lor adulți abuzatori. De asemenea, în cazul acestora  există o probabilitate mică de a dezvolta ataşament securizant (aproximativ 15%), iar relația disfuncțională pe care o au cu părintele abuzator îşi pune amprenta şi asupra relațiilor pe care copilul le dezvoltă cu alții, acesta devenind fie agresiv, fie evitativ şi retras.

Dar….cu toate că efectele maltratării sunt ireversibile pentru majoritatea copiilor care sunt supuşi unor astfel de tratamente, există totuşi câțiva cu un pattern normal de dezvoltare.

Bibliografie:

Barnett, D., Ganiban, J., & Cicchetti, D. (1999). Maltreatment, negative expressivity, and the development of type D attachments from 12 to 24 monthof age. In J.I. Vondra & D. Barnett (eds), Atypical attachment in infancy and early childhood among children at developmental risk. Monographs of the Society for Research in Child Development, 64 (3, Serial No.258).

Bowlby, J. (1969/1982). Attachment and Loss. Vol. 1: Attachment ( 1st and 2nd edns). London:Hogarth Press.

Bowlby, J. (1973). Attachment and Loss. Vol.2: Separation: Anxiety and Anger. London: Hogarth Press.

Bowlby, J. (1980). Attachment and Loss. Vol.3: Loss, Sadness and Depression. London: Hogarth Press.

Chisholm, K. (1998). A three-year follow-up of attachment and indiscriminate     friendliness in children adopted fom Romanian orphanages. Child Development, 69, 1092-1106

Chisholm, K., Carter, M.C., Ames, E.W., & Morison, S.J. (1995). Attachment security and indiscriminately friendly behavior in children adopted from Romanian orphanges. Development and Psichopathology, 7, 283-94.

Cicchetti, D., & Barnett, D.(1991). Attachment organization in maltreated preschoolers. Development and Psychopathology, 4, 397-411.

Cohn, J.F.,  & Tronick, E.Z.( 1983). Three-month-old infants’ reactions to simulated maternal depression. Child Development, 54, 183-93.

Crittenden, P.M.(1988). Relationships at risk. In J.Belsky & T.Nesworsky (eds), Clinical Implications of Attachment. Hillsdale, NJ: Erlbaum.

Field, T. (1994). The effects of mother’s physical and emotional unavailability on emotion regulation. In N.A. Fox (ed), The development of emotion regulation: Biological and behavioural regulation. Monographs of the Society for Research in Child Development, 59 (2-3, Serial No.240).

Erel, O., & Burman, B. (1995). Inter-relatedness of marital relations and parent-child relations: A meta-analytic review. Psychological Bulletin, 118, 108-32.

Hodges, J., & Tizard, B. (1989). Social and family relationships of ex-institutional adolescents. Journal of Child Psychiatry, 30, 77-98.

Howe, C. (1993). Peer interaction and knowledge acquisition. Social Development ( Special Issue), 2(3).

Schaffer, H., R. (2010). Introducere in Psihologia copilului. Editura ASCR, Cluj Napoca.

Tizard, B. (1977). Adoption: A Second Chance. London: Open Books.

Tronick, E. Z, Als, H., Adamson, L., Wise, S.,  & Brazelton, T.B.(1978). The infant’s response to entrapment between contradictory messages in face-to-face interaction. Journal of the American Academy of Child Psychiatry, 17, 1-13.