În primul rând, trebuie să știi că atacul de panică nu este altceva decât culmea anxietății. Întâlnesc deseori în practică, oameni care vin foarte speriați, cu temerea că deja au înnebunit sau că urmează să li se întâmple acest lucru, sau că vor face infarct, sau că vor muri sufocați, că vor face AVC, etc. Majoritatea dintre ei sunt familiarizați deja cu termenul de anxietate și chiar afirmă că știau deja că au anxietate, dar că primul atac de panică și următoarele i-a îngrijorat extrem de mult.

Cu toate că este extrem de neplăcut, un atac de panică nu este periculos!

În declanșarea unei tulburări de panică sunt implicați un cumul de factori, nu unul singur, așa cum aud deseori în cabinet. Oamenii vin convinși că pandemia, sotul, șeful, examenele, etc., sunt vinovați pentru problema lor de anxietate. Este adevărat că stresul poate fi un factor important, dar funcționează ca un catalizator și nu e factor cauzal.

Să o luăm pe rând…

Există niște predispoziții, niște factori care există dinainte de a se instala tulburarea și care de obicei sunt acolo din copilărie. Dacă te gândești la tine, la copilul care erai, e posibil să-ți aduci aminte că mereu  erai mai atent la aspectele  negative, poate erai mai timid, îți era mai frică să explorezi, să fii pedepsit…Poate ai trăit într-o familie în care tensiunea era mereu prezentă și/sau nu ai fost îngrijit, acceptat necondiționat, nu te-ai simțit în siguranță (părinți abuzivi sau dimpotrivă, prea protectivi). Poate ai trăit o traumă sau ai fost martor la suferința altora, ori un părinte a fost grav bolnav.

Există apoi un trigger, o situație sau o senzație pe care ai perceput-o ca fiind periculoasă. De exemplu, să alegem o senzație. La un moment dat, ai simțit că amețești. Cauzele puteau fi multiple: că erai foarte obosit, că n-ai băut suficientă apă, că poate aveai o răceală…Dar, tu ai început să fii și mai atent la senzația aceea (atenție disfuncțională) și parcă ai amețit și mai tare, în plus au apărut și alte senzații, ceea ce ți-a întărit convingerea că ceva groaznic e pe cale să se întâmple- te-ai gândit că o să leșini, că o să faci infarct, că o să mori.. că urmează ceva foarte rău (gânduri catastrofice). Probabil dacă te-ar fi întrebat cineva cum te-ai simțit înainte de asta, i-ai fi spus că adesea te simțeai tensionat, fără astâmpăr și/sau cu un somn agitat sau insomnii. (de regulă apar dereglări și la nivel neurofiziologic).

Apoi, ai început să eviți situațiile similare cu cele în care a apărut atacul de panică, sau să le suporți tot mai greu atunci când erai nevoit să fii prezent, dar și senzații asemănătoare cu ce ai simțit atunci: poate nu ai mai consumat cafea, alimente picante, alcool, sau altceva care ti-ar fi putut aminti de senzațiile pe care le-ai trăit în atacul de panică (amețeală, ritm cardiac crescut, transpirație, sufocare, tremur, furnicături, frisoane, senzație de rău, greață, senzație de pierdere a echilibrului…)

Dar, evitând, frica crește…

În declanșarea unei tulburări de  panică, coexistă o multitudine de factori: unele predispoziții spre anxietate, anumite dereglări la nivel neurofiziologic, cognitiv și comportamental , dar și abilități deficitare sau insuficient dezvoltate.

Rezultatele multor studii științifice demonstrează eficiența psihoterapiei cognitiv-comportamentale în tulburarea de panică, unele dintre ele arătând că eficiența tratamentului psihologic este chiar mai ridicată decât eficiența tratamentului farmacologic.

Bibliografie

DSM-5., American Psychiatric Association, 2013. Manual de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale– Editia a 5-A.

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/0272735895000488?via%3Dihub