„Vise pierdute”

Așa s-ar putea intitula fotografia atașată, privită dintr-o perspectiva subiectivă…

Privește fotografia cu atenție și “intră” în cameră. Apoi,  “așează-te” pe băncuță și uită-te în jur. Ce vezi și ce simți?

S-ar putea să “vezi” iubiri neîmplinite, planuri zădărnicite, poate oameni dragi care nu mai sunt, sau poate o tinerețe pierdută. Te simți poate trist când privești camera în care-ai visat și care acum pare o ruină…E în regulă să te simți trist, până la urmă e vorba de pierderi în orice formă ar fi fost ele.  Poate că îți vine să fugi și să închizi repede camera după tine. Totuși, nu fugi de emoția ta, de imaginea care-ți stăruie în minte. Cu cât încerci mai mult să o îndepărtezi, cu atât se va întoarce și mai mult în mintea ta, așa că accept-o și trăiește emoția. Dacă-ți vine să plângi, fă-o.

După ce te-ai liniștit, revino în prezent și bucură-te de liniștea și pacea pe care o simți. Înțelegi acum, că unele drumuri  ți-au fost blocate, dar că altele ți s-au deschis între timp? Probabil îți spui:

„Ar fi fost mai bine dacă ar fi fost așa cum mi-am dorit atunci!”

Oare ai siguranța că acele drumuri ar fi fost mai bune? De unde certitudinea aceasta? Gândește-te te rog, la situații în care ai fost 100% convins că lucrurile vor merge bine, că ai ales corect și totuși, la final, situația nu a fost așa cum ți-ai fi dorit tu. Da, se întâmplă, pentru că un rezultat depinde de mai mulți factori și tu nu ai cum să-i controlezi pe toți, deci lucrurile nu pot fi 100% sigure.

În plus, cu siguranță sunt lucruri pentru care te bucuri în prezent.

Poate-ți spui: “ Nu trebuia să se întâmple acest lucru, să mă abandoneze/ să mă trădeze, e groaznic că a trebuit să trec prin tot ce-am trecut”. Da, e dreptul tău să fii supărat și te înțeleg, dar totuși ești aici. Ai supraviețuit, oricât de dificil a fost, te-ai luptat și uite, ai ajuns în prezent.  Chiar poți să vezi că unele lucruri ți-au ieșit chiar bine și că ai pentru ce să te bucuri. Cred că ai fi preferat să nu  se întâmple toate astea, dar dacă s-au întâmplat (chiar dacă a fost dificil, cu multe resurse consumate și cel mai  probabil cu multă suferință emoțională), uite că acum ești aici.

Și acum, poate reușești să simți chiar recunoștință. Lecția trecutului e atât de utilă în prezent, nu-i așa? Ia gândește-te, ești ceea ce ești și datorită ei.

Poate că-ți trece prin minte să zugrăvești camera, să nu-i mai vezi pereții scorojiți și să nu-i mai simți mirosul vechi. Poți să recondiționezi mobila și să te prefaci că acea cameră nu a existat niciodată. Sau, poți să te întorci uneori, nu prea des și un timp nu prea lung,  “să te așezi” pe băncuță și să-ți aduci aminte de  locuri, speranțe și oameni dragi pierduți în trecut.

Și apoi, să simți recunoștință, iubire, iertare, iar la final, pace și liniște.

Mulțumesc, Trecutule, pentru ceea ce sunt în prezent! Fără tine și lecția ta, aș fi crezut că există o  singura variantă.

Mulțumesc, Cristi Șerban, pentru “inspirație”. Pentru mai multe fotografii, unice și la fel de frumoase, îl găsiți pe Cristi aici:

https://www.flickr.com/photos/crisser?fbclid=IwAR1KC8Z7oZ7qtSwV7WKqiztAETUcaLtGPriRE3CCv3tau-FknzTp3PKkSJY