Ai fost, ți-ai făcut analizele și medicul te-a asigurat că n-ai nimic, sau oricum nimic grav.

Rezultatele analizelor sunt bune și ai primit tratament pentru simptomele tale somatice (dacă le ai) și concluzia e că nu ai nicidecum vreo boală teribilă așa cum ți-ai închipuit.  Ai fost consultat chiar de mai mulți medici (pentru că așa ai dorit tu, convins fiind că următorul va pune diagnosticul de care ți-e frică), dar de fiecare dată ai obținut rezultate negative la testele de diagnostic. Uneori ai convingerea că nu ești luat(ă) în serios de medici și acest lucru te nemulțumește.

Cu toate acestea, nu poți să te oprești să nu te îngrijorezi…în continuare ți-e frică de o boală gravă, această îngrijorare având un loc important în viața ta, afectându-ți activitățile zilnice. Cauți într-una informații despre această boală (de multe ori din surse neavizate) și soliciți în mod repetat încurajări din partea celorlalți (familie, prieteni, medici), care la un moment dat pot deveni iritați de îngrijorarea ta permanentă și obosiți să-ți dea într-una asigurări că ești/vei fi bine…

Ți-e frică că ai putea suferi (sau să te îmbolnăvești) de o boală gravă, nediagnosticată

Ți s-a întâmplat să amețești, să-ți țiuie urechile, să vomiți (sau să ai alte senzații fiziologice normale de cele mai multe ori fără semnificație patologică), care să te îngrijoreze. De fapt, pe tine nu te îngrijorează acuza fizică în sine, ci frica legată de sensul, semnificația, sau cauza apariției acestui simptom (te gândești spre exemplu că amețeala pe care o simți e dată de un cancer nediagnosticat). Dacă există altă afecțiune medicală sau chiar există un risc mai ridicat să o dobândești, îngrijorarea ta este oricum exagerată.

Ai fost la medic, ți-ai făcut toate analizele, dar nu s-a găsit nicio afecțiune clinică gravă care să reprezinte motiv de îngrijorare. Simptomele somatice sunt minime sau inexistente, dar ești preocupat de ideea că ești bolnav.

E suficient să vezi imagini cu persoane care sunt în spital, sau care suferă de diverse boli și să te alarmezi imediat în legătură cu propria ta sănătate. Fie citești/urmărești toate știrile legate de sănătate/boli, fie le eviți,  de frica de a nu îți crește anxietatea legată de propria sănătate.

Îngrijorarea te face să îți verifici corpul ]n mod excesiv, căutând semne de boală (sau dimpotrivă, nu vrei să vezi niciun halat alb prin preajmă și eviți întâlnirile cu medicii pe cât posibil).

Au trecut deja peste 6 luni de când îngrijorarea este excesivă.

Nu există o claritate în ce privește debutul și evoluția, dar este o tulburare considerată rară la copii, ea debutând cu precădere la începutul sau mijlocul vieții de adult și crescând odată cu vârsta.

Un eveniment traumatic sau un risc în privința sănătății (dar până la urmă benign) poate grăbi apariția tulburării. De asemenea, o persoană care a suferit un abuz în copilărie sau a fost diagnosticată cu o boală gravă, are un risc ridicat spre o tulburare nosofobică.

Într-o astfel de situație, ar fi indicată vizita la un psiholog și inițierea unui tratament psihologic. Printre obiectivele terapiei sunt: înțelegerea tulburării din perspectivă bio-psiho-socială, o informare corectă în privința tulburării, renunțarea la comportamentele de evitare și de siguranță, tehnici de relaxare, de gestionare a stresului și alte tehnici cognitive și comportamentale indicate în tratamentul acestei afecțiuni, care au ca scop  final îmbunătățirea calității vieții pacientului.

DSM-5., American Psychiatric Association, 2013. Manual de diagnostic şi clasificare statistică a tulburărilor mintale– Editia a 5-A.